Campania națională de screening GRATUIT al nevilor pigmentari (ALUNIȚE), cel mai mare proiect social aferent sănătății, lansat de Farmacia Familiei în această primăvară, ajunge spre final.
Scopul principal al acestui screening este prevenția cancerului de piele (melanomul malign) și diagnosticarea precoce. Astfel, diagnosticat în stadii incipiente, melanomul poate fi tratat în 98 la 100 din cazuri. Mai mult, pe lângă screening-ul propriu-zis, efectuat de către medicul dermatolog, în cadrul campaniei, oamenii au fost informați despre principalii factori de risc, metode de protecție solară și despre metodele de auto-examinare.
Evenimentul care va încheia campania se va desfășura, în perioada 5-6 noiembrie, în incinta centrului comercial Shopping Malldova. Timp de două zile, 4 medici dermatologi, de înaltă calificare vor examina alunițele, GRATUIT, cu ajutorului unui dermatoscop, o investigație non-invazivă, nedureroasă, care durează câteva secunde.
În plus, veți putea profita și de serviciile medicului dermato-cosmetolog, pentru a vă testa tipul tenului, și recomandarea consultanților care vă vor ajuta în alegerea produselor dermatocosmetice pentru rutina zilnică, care se potrivesc perfect nevoilor pielii dvs.
Campania națională de screening GRATUIT al nevilor pigmentari (ALUNIȚE) și testarea tenului este organizat de Farmacia Familiei, cea mai mare rețea de farmacii din Republica Moldova, ce are misiunea de a contribui la creșterea calității vieții oamenilor, prin proiecte sociale, servicii și sfaturi profesioniste, într-un mod plăcut și accesibil.