Programul expoziției „Obiceiuri și tradiții de Paști!”

Lasă-te pătruns de atmosfera sărbătorilor de Paști!

În ajun de sărbători, vino la Shopping MallDova, ca să te inspiri din cele mai frumoase tradiții și obiceiuri de Paști! Pe 3 aprilie, Centrul Comercial va fi învăluit de o atmosferă rustică, iar toți vizitatorii, de la mic la mare, vor avea parte de activități tematice, care promovează cultura spirituală a poporului nostru.

Începând cu ora 10.00, copiii sunt așteptați la atelierele de creație, unde, îndrumați de artiști plastici, vor colora elemente pascale din ceramică. Master-class-ul este gratuit, iar micuții își vor putea lua lucrările acasă, pentru a decora cu ele masa de sărbătoare. Între timp, părinții sunt invitați să admire expozițiile de lumânări decorative, coșuri împletite și prosoape cu tematică pascală. Nici adulții nu vor pleca cu mâna goală. Meșterii populari vor oferi mici surprize tuturor vizitatorilor. Tot pe parcursul zilei, doritorii de orice vârstă vor avea „undă verde” să participe la un atelier de  încondeiere a ouălor, în cadrul căruia vor afla ce simbolizează ornamentele zugrăvite încă secole în urmă de bunicile noastre.  Spre seară, Surorile Osoianu vor delecta publicul cu un concert de cântece pascale, care va contura atmosfera sărbătorilor pascale.

Iepurașul de Paște te așteaptă la Shopping MallDova!

 

Programul zilei de 3 aprilie 2018:

  • Masterclass pentru copii: 10.00 – 22.00
  • Expoziție de lumânări decorative pascale: 10.00 – 22.00
  • Atelier de încondeiere a ouălor: 10.00 – 18.00
  • Expoziție de coșuri împletite și prosoape: 10.00 – 22.00
  • Concert susținut de Surorile Osoianu: 18.00 -19.00

Leave a comment