Beauty&Detox cu Galina Tomaș

În această primăvară, te inspirăm să faci o schimbare!

Primăvara este anotimpul care te inspiră la schimbări pozitive! Fie că ai decis să te alimentezi mai sănătos sau să încerci un look nou, Shopping MallDova te ajută să începi cu dreptul procesul de „înnoire”. Pe 30 martie, ora 18.00, vino la parterul Centrului Comercial pentru a participa la seminarul GRATUIT „Beauty&Detox”, desfășurat în parteneriat cu rețeaua de săli de fitness „Unica Sport”. Te așteaptă o oră plină de informații utile despre frumusețe și detoxifierea organismului.

Doctorul în științe medicale, nutriționistul Galina Tomaș, îți va vorbi despre efectele miraculoase ale consumului de vitamine și secretele includerii cât mai multor legume și fructe în meniul tău zilnic. Iar interpreții Diana Rotaru și Igor Sîrbu îți vor demonstra, în cadrul unui master-class, cât de gustoase și ușor de preparat pot fi sucurile naturale, dacă ai la bucătărie un Nutribullet – un extractor de nutrienți, care folosește o tehnologie unică de mărunțire a alimentelor.

Despre legătura strânsă dintre modul sănătos de viață și frumusețea exterioară vor vorbi fashion bloggerul Hellen Monroe, care va destăinui secrete din bucătărie și din trusa de cosmetice. Și dacă tot am întors fila calendarului, medicul dermatolog și triholog Ina Lozovoi-Trestianu va veni cu recomandări despre procedurile menite să revigoreze tenul și părul după sezonul rece. Bineînțeles, am pregătit și câteva bonusuri plăcute: make-up artiștii Vizaje-Nica și Melkior  vor „vrăji” asupra doritoarelor, iar Casa Rinaldi va organiza un fourchette gratuit pentru participantele la seminar.

Nu rata un eveniment inspirațional! Te așteptăm la Shopping MallDova!

Leave a comment